Cei doi preoti implicați în rețeaua de cerșetorie, anchetați și de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia

Cei doi preoti implicați în rețeaua de cerșetorie, anchetați și de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia
Publicat: 24/09/2015, 20:23

„Acuzațiile aduse celor doi preoți de către membrii grupării specializate în trafic de persoane și de minori de etnie romă din zona Târnăveni trebuie abordate cu discernământ și responsabilitate, nu doar emoțional și conjunctural”, se menționează într-un comunicat transmis joi, AGERPRES, de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Potrivit sursei citate, cei doi preoți sunt persoane respectate în comunitățile pe care le păstoresc, fiind cunoscuți ca sacerdoți de vocație, implicați deplin în formarea duhovnicească a credincioșilor din parohiile lor. Mai mult decât atât, se menționează în comunicat, ambii preoți au sprijinit material, financiar și spiritual comunitățile de romi din zonă în repetate rânduri. Sursa citată subliniază că aceștia sunt acuzați acum tocmai de către o familie de romi care a beneficiat de ajutoare din partea unuia dintre cei doi preoți.

Pe de altă parte, reprezentanții Arhiepiscopiei arată că, în condițiile în care cei doi preoți se fac vinovați de anumite acțiuni ce contravin legilor țării și canoanelor bisericești, Centrul Eparhial de la Alba Iulia va lua măsurile care se impun.

„Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a demarat o anchetă internă, în cadrul căreia va analiza această situație. (…). În același timp, ne manifestăm îngrijorarea față de valorificarea mediatică a unor cazuri asupra cărora se cunoaște foarte puțin, bazate pe informații incomplete sau acuze ce nu au legătură cu realitatea, precum și față de tendința de relativizare a demnității persoanei umane, a slujirii preoțești și a relațiilor între membrii aceleiași comunități”, se precizează în comunicatul citat.

Tribunalul Mureș a emis, miercuri, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a trei persoane acuzate de DIICOT de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și complicitate la trafic de persoane.

Potrivit DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu 2009, cei trei inculpați, precum și doi suspecți, au constituit un grup infracțional organizat, cu preocupări pe linia traficului de persoane și a traficului de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerșetoriei pe relația Franța. DIICOT îi acuză pe cei trei că racolau minori din comunități sărace din județul Mureș pentru practicarea cerșetoriei în Franța, pe care îi exploatau și îi înfometau, iar pentru a-i determina să le predea toți banii obținuți din cerșit, îi puneau să jure în fața a doi preoți din orașul Târnăveni.

Într-un comunicat de presă al DIICOT se arată că, anterior deplasărilor în străinătate, la îndemnul liderului grupării, doi preoți din Târnăveni „au determinat victimele să depună un jurământ, profitând de teama de divinitate a acestora, prin care acestea se obligau să nu-și însușească din sumele obținute din activitatea de cerșit, ci să predea toate sumele traficanților”.

De asemenea, în comunicat se arată că minorii jurau să respecte perioada de trei luni pentru care au fost recrutați, cei doi preoți obișnuind să țină o evidentă nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure.

Potrivit anchetatorilor, în urma activității de exploatare a victimelor, membrii grupului infracțional organizat ar fi obținut peste o sută de mii de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cea mai ieftină Dacia Duster în 2024? Rămâne SUV-ul mult iubit de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Gabriel Stoica, poveste cutremurătoare! Care este cel mai important obiectiv al vieții sale: "Trebuie să...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
NASA a numit primul său ofițer-șef de Inteligență Artificială, pentru a rămâne în pas cu...
×